Zvon: Livrările de iPhone X vor fi limitate până în primul trimestru din 2018

- Adrian Ungureanu
340

Zvonurile și speculațiile despre dificultățile Foxconn de a ridica ritmul producției de iPhone X continuă. Partea bună este că livrările vor începe în acest an, dar volumele vor fi limitate din cauza ritmului scăzut de producție a unor componente, cum ar fi sistemul de recunoaștere facială 3D.

Noile vești din rândul producătorilor de componente spun că ritmul de producție a acestor componente s-a îmbunătățit în ultima vreme, dar încă nu este la un nivel care să facă față cererii din piață, mai ales acum în perioada sărbătorilor de iarnă.

Potrivit unor surse din industrie citate de presa taiwaneză ritmul livrărilor de iPhone X nu va crește considerabil nici în primul trimestru al anului viitor și în mod cert nu vor face față cererii nici în acest interval.

Primele livrări de iPhone X către clienți și magazine vor începe la începutul lunii noiembrie, iar primele unități vor fi livrate pe 3 noiembrie, dar în ceea ce privește menținerea unui ritm de livrări la un nivel ridicat va fi aproape imposibil, în condițiile în care Apple se așteaptă la o cerere record pentru noul flagship.