Zvon: Galaxy S10 va avea senzor de amprentă în display și recunoaștere facială 3D

- Adrian Ungureanu
444

Au apărut noi zvonuri despre Galaxy S10, modelul aniversar al celor de la Samsung, care va marca 10 ani de la lansarea primului model Galaxy S.

Se pare că aceasta a primit numele de cod ”Beyond”, semn că Samsung vrea să meargă ”dincolo” de orice așteptări legate de vârfurile de gamă de anul viitor.

În acest sens, se aude că telefonul va avea sensor de amprentă integrat în display, senzorii urmând să fie cumpărați de la mai mulți producători, Synaptics, Qualcomm și Ezestek. Motivul ar fi acela de a nu avea probleme cu furnizarea la timp de componentele necesare.

Totodată, se spune că va veni cu un sistem de camere 3D, care va permite implementarea unui sistem de autentificare baza pe recunoaștere facială mult mai sigur și mai eficient decât cele de care dispune modelele actuale, unul similar cu cel de pe iPhone X.

Totodată, acest nou sistem de camere va îmbunătăți și modul în care funcționează avatarele 3D AR Emoji, introduse pe Galaxy S9 și S9+.

Informațiile au fost relatate de cei de la The Bell, o publicație sud-coreeană care are un istoric bun în ceea ce privește zvonurile pe care le-a preluat, majoritatea fiind destul de precise. Totuși, trebuie să ținem cont că este încă foarte devreme pentru a trage orice concluzie.