Vodafone Business a lansat noul portofoliu de abonamente RED Infinity

287

Vodafone Business a lansat noul portofoliu RED Infinity pentru companii, ce oferă beneficii nelimitate și flexibilitate în alegerea ofertelor. Clienții Vodafone Business pot alege dintre numeroasele tipuri de beneficii și își pot crea pachete cu beneficii personalizate, în funcție de nevoile specifice afaceriilor.

Noua ofertă este valabilă pentru toate companiile din România, indiferent de numărul de angajați și de industrie. Clienții business pot alege între beneficii nelimitate, cum ar fi: voce și date naționale, minute și SMS-uri internaționale în Spațiul Economic European(SEE), precum și date mobile nelimitate în roaming SEE. De exemplu, abonamentul Red Infinity X4 oferă date și minute naționale nelimitate, minute și SMS-uri internaționale în SEE și un extra beneficiu la alegere: minute și SMS-uri internaționale nelimitate oriunde în lume sau date nelimitate în roaming în Spațiul Economic European sau un pachet de 2GB de date valabil în roaming oriunde în lume.

Noul portofoliu de abonamente urmărește să sprijine clienții Vodafone Business să beneficieze de flexibilitate îmbunătățită și de experiențe fără griji, pentru a se concentra pe obiectivele de business.