Startup-ul românesc EmailTree AI oferă o soluție bazată pe Inteligența Artificială pentru Orange Luxembourg

231

Startup-ul românesc EmailTree AI, fondat în ianuarie 2019, cu birouri în Sibiu, Timișoara și Luxemburg, a început să ofere o soluție pentru serviciile de relații cu clienții bazată pe Inteligența Artificială (AI) pentru Orange Luxembourg. Prin parteneriatul cu acest startup, operatorul de telecomunicații și-a luat angajamentul de a inova în permanență, punând la dispoziție un adevărat laborator pentru dezvoltarea AI.

Algoritmul parcurge e-mailurile (sau orice fel de solicitări sub formă de text), procesează informațiile pentru a înțelege diferitele situații și probleme semnalate și pregătește sugestii de răspunsuri optime și rapide. Solicitările și corespondența sunt clasificate în funcție de tipurile de de sarcini. Sugestiile de feedback sunt propuse automat, iar diferitele echipe (de relații cu clienții și de suport) le aleg pe cele potrivite. Fiecare acțiune și răspuns dat clienților reprezintă o resursă prin care soluția se perfecționează folosind procesele de învățare automată supravegheată și nesupravegheată.

Orange utilizează acest serviciu pentru a reduce nivelul de încărcare al echipelor de relații cu clienții, pentru a crește productivitatea atunci când gestionează cererile sub formă de text și, de asemenea, pentru a îmbunătăți satisfacția clienților.

La rândul său, EmailTree AI are ocazia de a implementa la scară largă tehnologiile sale avansate, de a-și îmbunătăți diversele capabilități existente și de a dezvolta altele noi, astfel dovedindu-și eficacitatea în cadrul unui grup internațional de telecomunicații.

După această primă experiență cu Orange, EmailTree poate oferi o soluție bine conturată și funcțională altor filiale ale operatorului de telecomunicații, prezent în mai mult de 30 de țări, precum și oricărei alte companii cu departamente extinse de relații cu clienții din industria bancară, a asigurărilor, utilități etc.

”Pentru noi, ca startup, parteneriatul cu Orange Luxembourg a fost rampa de lansare ideală. Procesul de adopție poate reuși doar atunci când deschizătorii de drumuri se întâlnesc și construiesc împreună ceea ce numim combinația perfectă între oameni și instrumentele bazate pe AI. Toate acestea în beneficiul clienților respectivi.
Iar acesta este doar primul pas. Vedem mult interes și pentru ceea ce va urma și suntem dornici să ne extindem portofoliul cu noi clienți vizionari, în România și la nivel global. România este cunoscută ca un spațiu în care cele mai noi tehnologii sunt adoptate timpuriu, așa că vedem extinderea soluției noastre pentru România ca pe un pas natural”,
a declarat Casius MOREA, CEO al EmailTree.

La rândul său, Corinne LOZE, CEO-ul Orange Luxembourg, a adăugat: ”Suntem foarte mândri de acest succes; inovația și transformarea digitală sunt în centrul strategiei noastre și dorim să ne consolidăm parteneriatele cu startup-urile din Luxemburg. Cu o abordare foarte agilă, Orange Luxembourg poate fi un accelerator extraordinar pentru startup-uri deoarece putem oferi și puterea de inovație a unui grup mare ca Orange.”

Soluția Email Tree a fost remarcată de o echipă de experți Orange după participarea la evenimentul „Innovation Dating” organizat de Luxembourg Open Innovation Club (LOIC), o inițiativă a House of Startups și susținută de principalele entități care pun accentul pe inovație din Luxemburg. EmailTree a reușit să-și dezvolte soluția cu ajutorul experților Orange, în condiții reale și la scară largă.