SM-W2018, următorul smartphone cu clapetă de la Samsung apare în imagini reale

- Adrian Ungureanu
539

Samsung nu a renunțat complet la telefoanele cu clapetă. Nu pe piețele asiatice, pentru că în Europa acest tip de design este văzut ca fiind demodat.

În China și în Coreea de Sud, însă, telefoanele cu clapetă de la Samsung, încă mai prin la public. Anul acesta a lansat două modele, Leader 8 (SM-W2017) și Galaxy Folder 2 (SM-G1650).

Se pare că Leader 8 va avea un urmaș, pentru că modelul SM-W2018 a apărut deja în imagini reale. Pare a fi un telefon mare, destul de butucănos și având două display-uri, cu siguranță este și destul de greu.

Informațiile legate de specificații indică două display-uri AMOLED cu diagonala de 4,2 inci, procesor Snpadragon 835, cel mai bun pe piață la ora actuală, 6GB memorie RAM (cât are și Galaxy Note 8) și 64GB stocare internă.

Componenta foto este formată dintr-o cameră principală de 12MP și una secundară de 5MP. Cea mai dezamăgitoare informație este însă legată de baterie care are o capacitate de 2.300mAh. Mi se pare că nu-i suficient un telefon cu două display-uri.