Șeful OnePlus confirmă că OP6 va avea funcție de ascundere a decupajului în ecran

- Adrian Ungureanu
412

Principala mea întrebare ar fi: De ce să pui un ecran cu ”breton” ca după aceea să-l ascunzi? În fine, OnePlus 6 va avea ecran cu decupaj precum iPhone X, lucru confirmat chiar de Pete Lau CEO-ul companiei.

Acesta s-a ținut de conversații pe forumul oficial al companiei și, răspunzând unuia dintre utilizatori care a întrebat compania să clarifice dacă va avea sau nu funcție de ascundere a bretonului, acesta a spus că va avea.

”Opțiunea a fost luată în considerare încă din primele etape de dezvoltare a lui OnePlus 6. La început am fost împotriva introducerii acestei funcții. Am vrut să ne concentrăm pe modul prin care să oferim o experiență full-screen excepțională. Încă sunt de părere că ecranul OnePlus 6 trebuie folosit în întregime. Recent tot mai mulți utilizatori au ridicat tot mai des această problemă. Am decis să vă dăm vouă posibilitatea de a alege. Funcția va înnegri bara de notificări”, a scris Pete Lau.

Totuși, funcția nu va fi livrată din fabrică, ci va deveni disponibilă ulterior, printr-un pachet de actualizare software ce va fi distribuit după lansarea OnePlus 6.

A fost destul de activ azi Lau pe forum, mai devreme vă povesteam și că a confirmat oficial și o parte din specificațiile noului telefon. OnePlus 6 este așteptat să semene cu Oppo R15, telefon produs de OPPO, care face parte din același grup ca și OnePlus, grupul BBK Electronics.