Scrisoare deschisă din partea Huawei cu privire la securitatea cibernetică în era 5G

393

Se vorbește mult despre 5G în prezent. Se vorbește de bine, se vorbește de rău, iar uneori discuțiile reușesc să provoace și frustrări.

Un raport publicat recent de către Groupe Speciale Mobile Association (GSMA) indică faptul că tehnologia 5G va contribui cu 2,2 trilioane de dolari la economia globală, pe parcursul următorilor 15 ani. Cu toate acestea, acțiunile recente întreprinse de către guvernul SUA amenință să perturbe dezvoltarea globală a tehnologiei 5G, dar și a altor tehnologii, totul pornind de la acuzații nefondate vizavi de securitatea națională.

Pentru ca tehnologia 5G să se bucure de succes, oamenii trebuie să aibă încredere în ea, iar această încredere trebuie să se bazeze pe fapte. Acestea, la rândul lor, trebuie să poată fi verificate. Trebuie să renunțăm la politică în acest domeniu și să colaborăm pentru a securiza universul digital. Securitatea nu e o simplă afacere, e treaba fiecăruia dintre noi.

Securizarea oricărei noi și complexe tehnologii este o adevărată provocare, cu o mulțime de guverne, companii și alte părți interesate implicate în acest proces. Nu putem rezolva situația securității dacă ne concentrăm pe o singură vulnerabilitate sau problemă la un moment dat. Trebuie să facem un front comun, industria și guvernele, pornind la drum cu intenția pozitivă de a construi o lume digitală sigură, în care oamenii pot avea încredere.

Asta înseamnă că avem nevoie de standarde comune.
Guvernele și organizațiile din industrie trebuie să colaboreze pentru crearea unor standarde de securitate cibernetică uniforme. Astfel de standarde trebuie să fie neutre și aplicate în mod egal tuturor companiilor și rețelelor. Entități precum GSMA și 3GPP fac progrese importante cu Sistemul pentru Asigurarea Securității Echipamentelor de Rețea (NESAS). Acesta va fi util pentru evaluarea gradului de securitate a echipamentelor de comunicații wireless, iar Huawei încurajează mai multe organizații să se alăture acestui demers.

Avem nevoie și de verificare independentă pentru toți vânzătorii.
În prezent, având în vedere că majoritatea industriilor se bazează pe lanțuri de aprovizionare globale, trebuie să verificăm toți furnizorii și componentele lor în aceeași manieră. Avem nevoie să punem la punct mecanisme de verificare terțe, obiective, pentru toate industriile și vânzătorii, astfel încât să ne asigurăm că atât încrederea cât și neîncrederea se bazează pe fapte verificabile și nu pe păreri. Suntem întru totul de acord cu abordarea obiectivă, bazată pe standarde și neutră tehnologic, propusă de Uniunea Europeană.

În cadrul Huawei, securitatea cibernetică este o prioritate de top, iar compania nu se dă în lături de la niciun efort pentru protejarea securității și stabilității rețelelor clienților. De-a lungul ultimelor trei decenii, am desfășurat activități în mai bine de 170 de țări din întreaga lume, deservind peste trei miliarde de oameni de pe întregul mapamond. Echipamentele noastre nu au dus niciodată la o defecțiunea majoră a vreunei rețele. Nu am experimentat nici vreo breșă de securitate semnificativă. În plus, nu există dovezi, nici măcar una, că Huawei ar fi pus vreodată în pericol securitatea rețelelor clienților sau dispozitivele acestora.

Credem că subiectul securității poate fi cel mai bine abordat ca un obiectiv global comun, în jurul căruia guvernele, industria și sfera academică se pot uni. Îi încurajăm pe toți investitorii din ecosistemul digital să construiască o fundație solidă de încredere, bazată pe fapte, dovezi, standarde și verificări independente. Dacă aveți întrebări despre Huawei, ușa din față este întotdeauna deschisă, deoarece aici nu există uși ascunse.

Victor Zhang
Președinte al diviziei Global Government Affairs în cadrul Huawei Technologies