Samsung Galaxy S9 și S9+ vor avea ecran cu margini și mai subțiri

- Adrian Ungureanu
485

Ultimele zvonuri spun că următoarele vârfuri de gamă de la Samsung nu vor fi foarte inovatoare și că vor fi versiuni actualizate ale modelelor Galaxy S8 și S8+ din acest an.

Evident, va fi rafinat și design-ul, iar cele mai recente zvonuri spun că noile telefoane vor veni cu un raport ecran-corpul telefonul și mai strâns. Dacă în cazul modelelor S8 și S8+ ecranele ocupă aproximativ 78-80%, în cazul modelelor S9 și S9+, raportul va crește la 89-90%.

Evident, vor fi păstrate marginile curbate, care vor accentua impresia că ecranul se revarsă dincolo de rama telefonului. În părțile de sus și de jos ale ecranului vor mai rămâne două benzi destul de înguste.

În orice caz, cu siguranță modelele S9 și S9+, chiar dacă nu vor șoca piața, cu siguranță vor arătat bine, pentru că este clar că lumea încă nu s-a plictisit de design-ul introdus pe modelele S8 și S8+.