Samsung Galaxy S9 apare în imagini reale!

- Adrian Ungureanu
478

După o lungă perioadă în care ne-am bazat doar pe randările realizate de diverși designeri terți, entuziaști sau de producători de huse de protecție, avem și primele imagini cu noul Galaxy S9 în mâinile unui ”spion”.

Galaxy S9 arată exact așa cum ne-am aștepta și cum l-am văzut în diversele randări cu telefonul ce va fi prezentat duminică, 25 februarie, în ajun de Mobile World Congress 2018.

Arată aproape identic cu predecesorul său, modelul S8, diferența cea mai notabilă fiind dată de aranjamentul camerei principale și senzorului de amprentă. Cele două componente au fost puse pe verticală, așa cum au cerut majoritatea fanilor Samsung, în timp de blițul și senzorul de puls sunt puse în lateral.

În rest, văzut din față, poți să juri că este Galaxy S8. În principiu, Galaxy S9 și S9+ par a fi versiunile îmbunătățite ale vârfurilor de gamă lansate anul trecut, Samsung corectând minusurile de pe Galaxy S8. Nu știu dacă pe toate, dar este foarte posibil ca potențialii cumpărători dacă nu au fost convinși de Galaxy S8 anul trecut, ar putea fi convinși de modelele din acest an.