Samsung Galaxy Note 9 a primit deja certificare în China

- Adrian Ungureanu
453

Începem să credem din ce în ce mai mult că noul phablet de la Samsung, modelul Galaxy Note 9, ar putea fi lansat mai devreme, decât modelele din anii anteriori.

De obicei, Samsung și-a făcut un obicei în a prezenta noile modele Galaxy Note, fie în luna august, fie la începutul lunii septembrie, anul acesta mai toate indiciile converg către o posibilă lansare timpurie.

Telefonul a apărut de ceva timp în testul de referință HMTL5, au înregistrat deja numele ”Note9”, a apărut și în testul de referință de la Geekbench, iar presa sud-coreeană a anunțat încă din luna martie că producția de ecrane va începe mai devreme cu două luni, iar acum aflăm că a fost certificat în China, de către Ministerul Industriei și Tehnologie Informației.

Au fost înregistrate două versiuni, SM-N9600 și SM-N9608, iar aprobarea a fost dată încă din data de 24 aprilie. Așadar, avem destul de multe motive să credem că Note 9 va fi lansat mult mai devreme.

Din celelalte scăpări de informații despre Galaxy Note 9 înțelegem că va avea un ecran de 6,4 inci, procesor Snapdragon 845, 6GB memorie RAM, Android 8.1 Oreo la bord, o baterie care ar putea avea o capacitate de până la 4.000mAh și încă există speranța că va veni cu senzor de amprentă integrat în display.