RocketMan360, primul film românesc VR în selecția oficială Sundance 2019

338

RocketMan360 a fost selectat în programul Sundance Film Festival 2019, una dintre cele mai importante competiții de film independent, unde sunt înscrise proiecte de pe toate continentele.

În ediția de anul acesta sunt prezente 9 proiecte in secțiunea VR, RocketMan360 fiind singurul film selectat din Europa. Este pentru prima dată când un proiect românesc aflat pe un sector cu o dinamică continuă, cel de realitate virtuală, participă la Sundance, selecția fiind dublată și de participarea la forumuri și ateliere de coproducție.

Când m-am hotărât să fac cel de-al doilea film 360, mi-am propus să reușesc să creez emoție. Am vrut să spun o poveste în care spectatorul să reușească să treacă peste noutatea tehnologică și să fie complet imersat în poveste. Această experiență oferă spectatorului  ocazia de a se afla în mijlocul acțiunii. ” – Millo Simulov, regizor

Festivalul de Film Sundance este un eveniment ce conectează publicul larg cu artiști creativi, cu multă imaginație și idei noi, având ca scop construirea unei comunități dedicate producțiilor independente. Festivalul are o secțiune destinată tehnologiilor media – New Frontier, unde se vor prezenta filme, proiecte și instalații VR, AR, MR si AI.

Rocket Man360 este  o producție SPIDER Group. Povestea construită în 360 de regizorul Millo Simulov este o experiență vizuală imersivă, un mix captivant între tehnologie și storytelling.

Actorii în rolurile principale sunt Anghel Damian si Monica Odagiu, scenariul este scris de Filip Columbeanu și Millo Simulov, producător Gabriela Hiriț, edit Andreea Șerpe, scenografie Gabi Ranete.

„Trip to Mars. And dreams of Earth”
O capsulă de ultimă generație, un peisaj uluitor, o listă de provocări și o miză mondială. RocketMan360 spune povestea unui astronaut pregătit pentru o misiune nobilă și periculoasă: colonizarea planetei Marte, viitoarea casă a omenirii. Cu câteva minute înainte de a decola acesta primește un film 360 ​​de la iubita lui prin care pătrundem în lumea celor doi.