Programul „Nouă ne pasă”, susținut de Flanco, reîncepe în 14 școli din zone rurale

385

Centrele after-school „Nouă ne pasă” pentru prevenirea abandonului școlar și-au reînceput activitatea în luna octombrie, în 14 școli din zone rurale. Este al treilea an în care aproximativ 500 de copii se află sub îndrumarea unor echipe formate din profesori dedicați, pentru a ajunge la un nivel de pregătire și la o motivație care să le asigure un parcurs firesc în anul școlar 2018-2019.  

Elevii provin din comunități cu situații materiale dificile și, de multe ori, din familii pentru care școala copiilor nu este o prioritate. În acest sens, echipele de dascăli care au aderat la program, aplică în activitatea de la centrele after-school principii de educație remedială, astfel încât copiii să poată recupera materia pierdută, dar și să își dezvolte propria personalitate. În plus, de anul acesta, profesorii vor putea folosi pentru urmărirea activităților din centre și a evoluției copiilor o aplicație informatică dezvoltată de Fundația eMAG special pentru acest program.

Cele 14 școli care au rămas în programul ”Nouă ne pasă” sunt Vaduri, Gâdinți și Bistrița în județul Neamț, Negru Vodă și Limanu în județul Constanța, Putineiu în Teleorman, Măgura în județul Buzău, Cerașu și Slon în Prahova, Cernica și Clinceni în Ilfov, Jacodu în Mureș și Moldovița și Argel în județul Suceava.

Metoda de lucru include și câte o testare la final de semestru, iar, după doi ani de proiect, rezultatele sunt încurajatoare. 80% dintre copiii incluși în program, care până atunci nu obțineau rezultate de trecere, au reușit să ia nota 5 la limba română, iar la matematică procentul a fost de 73%. Programul a fost proiectat pentru o perioadă de intervenție de minimum trei ani, astfel că rezultatele anului școlar care a început vor fi definitorii pentru viitorul programului.

„În medie, pentru anul școlar 2017-2018 există o creștere de 1.20 puncte la limba română și de aproximativ 1.52 puncte la matematică. Așteptăm să vedem rezultatele la Evaluarea Națională 2019 pentru copiii care intrau în program acum doi ani, fiind atunci în clasa a VI-a. Dacă rezultatele vor fi concludente, înseamnă că metoda de intervenție funcționează și că proiectul va putea fi extins, începând de anul viitor, la un număr considerabil mai mare de școli și comunități. Totuși, această extindere nu depinde doar de metodă și instrumente ci și de un indicator mai greu de măsurat – nivelul de implicare și dedicația cadrelor didactice care doresc preluarea programului în comunitățile lor; programul funcționează doar acolo unde găsim oameni cărora le pasă.”, spune Tudor Vlad, Președintele Fundației eMAG.

Partener al Fundației eMAG în acest program pentru copiii din zone defavorizate este, încă de la început, Flanco.

„Ne bucurăm să fim în continuare alături de elevii din comunitățile rurale, pentru a-i susține în finalizarea cu succes a școlii. Faptul că avem, zilnic, mii de clienți care contribuie la acest proiect este o mare satisfacție pentru noi. Împreună contribuim la reducerea ratei abandonului școlar în mediul rural și le oferim acestor copii o nouă șansă pentru un viitor mai bun. „Nouă ne pasă” este un proiect pe care ne dorim să-l dezvoltăm, mizând inclusiv pe implicarea tuturor colegilor, partenerilor și clienților noștri”, susține Dragoș Sîrbu, CEO Flanco Retail.