Orange lansează noul portofoliu de abonamente

373

Noul portofoliu de abonamente Orange oferă abonaţilor bonusuri de internet de până la 80 GB, dar şi reduceri speciale şi posibilitatea achiziţionării în rate a celor mai noi smartphone-uri.

Clienţii care optează pentru abonamentele Orange Me Start fără telefon, au acum bonusuri de internet care încep de la 30 GB pe lună pentru abonamentul de 9 euro şi pot ajunge până la 80 GB bonus pe lună. Bonusurile de internet se acordă lunar pe toată durata contractului şi sunt valabile atât pentru clienţii noi, cât şi pentru cei care îşi reînnoiesc abonamentele. În plus, clienţii Orange Me Start au acces mai ușor la cele mai noi dispozitive mobile prin sistemul de rate direct pe factură.

Noul portofoliu de abonamente aduce beneficii importante şi pentru clienţii care aleg abonamentele Orange Me. Clienţii loiali care optează pentru abonamente începând cu 11 euro beneficiază de preţuri reduse la cumpararea unui nou telefon, fie că îşi prelungesc abonamentele sau optează pentru unele noi.

Clienţii Orange PrePay cu vechime de minimum un an, care aleg să migreze de la PrePay la abonament, vor beneficia de reduceri suplimentare la cumpărarea unui nou telefon.

Toţi clienţii cu abonamentele de minim 11 euro primesc beneficii incluse pentru roaming.

Antreprenorii şi micii întreprinzători au la dispoziţie noile abonamente Orange Pro începând de la 7 euro/lună. Abonamentele includ beneficii variate, naţionale şi în roaming, iar în plus, pentru abonamentele începând cu 14 euro/lună, clienţii loiali beneficiază de preţuri speciale la telefoane.

Am pornit de la nevoia clienţilor de comunicare şi dorinţa lor de a fi mereu conecţati. De aceea, noile abonamente fac cu adevărat accesibil internetul 4G de mare viteză, răsplătesc loialitatea şi oferă acces facil la serviciile celei mai bune reţele din România, o reţea pentru toţi românii.”, a declarat Yves Martin, Orange Chief Marketing Officer.