OnePlus 6 va avea și senzor de puls

- Adrian Ungureanu
413

Compania chineză se pregătește de lansarea noului ”flagship killer”, modelul OnePlus 6, un nou telefon cu Android care preia moda ecranelor cu breton de la Apple, și care va avea un nou senzor.

OnePlus a postat o nouă imagine pe contul oficial de Weibo, cea mai populară rețea de socializare din China, în care apare desenată o cardiogramă, în care este încorporată și cifra 6, un indiciu că va avea și senzor de puls.

Nu sunt prea multe telefoane care au un asemenea senzor. Poate dintre brandurile cunoscute, doar Samsung are așa ceva, pe modelele de top din seriile Galaxy S și Galaxy Note.

Este doar ultima dezvăluire făcută de OnePlus până acum despre noul lor telefon. Până acum, în mod oficial, compania a confirmat ecranul cu decupaj în stilul iPhone X, dar și o parte din specificațiile telefonului, cum ar fi procesorul Snapdragon 845, cei 8GB de RAM și spațiu de stocare intern de 256GB. În plus, după de a primit certificare TENAA am aflat că că va fi și o versiune cu 6GB memorie RAM și 128GB stocare internă.

Componenta foto va fi formată dintr-o cameră principală duală cu senzori de 20MP și 16MP și o cameră selfie de 16MP.

Bateria are o capacitate de 3.300mAh și rulează Android 8.1 Oreo, și deși nu este specificat pe TENAA, va avea și interfață Oxygen OS.

Telefonul va fi prezentat oficial pe data de 16 mai, în cadrul unui eveniment ce va avea loc la Londra.