Noile mașini Google Street View, în România în această vară

337

Mașinile Google Street View vor străbate România în această vară, pentru a actualiza imaginile din țara noastră disponibile pe Google Maps Street View. Preluarea de noi imagini demarează la începutul lunii iunie și se va concentra pe cele mai importante orașe din România și zonelor adiacente acestora: din București și Ilfov, Brașov și Valea Prahovei, Constanța și litoralul Mării Negre și până la Iași, Piatra Neamț, Cluj, Târgu Jiu, Timișoara și Arad.

Anul acesta, imaginile vor fi preluate de noile mașini Google Street View, care utilizează cea mai recentă versiune de cameră pentru imagini la 360o. Noua tehnologie de fotografiere utilizată de mașinile Google permite realizarea unor imagini mai precise și de calitate. Pe lângă noua cameră, a fost schimbat și exteriorul mașinilor Street View, pentru a reflecta câteva dintre frumusețile naturale ale lumii care se pot vedea pe Street View, precum Marele Canion, Mont Blanc sau Marea Barieră de Corali.

Alături de mașini, echipele Street View vor avea la dispoziție pentru preluarea de imagini și dispozitivul trekker. Acesta va fi folosit în 31 de orașe din România, pentru fotografierea trotuarelor, zonelor pietonale, parcurilor și altor obiective publice unde mașinile nu au acces. Lista orașelor unde va fi folosit trekker-ul: București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Constanța, Galați, Brașov, Ploiești, Brăila, Oradea, Bacău, Arad, Pitești, Sibiu, Târgu-Mureș, Baia Mare, Buzău, Botoșani, Satu Mare, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Piatra Neamț, Drobeta-Turnu Severin, Târgu Jiu, Tulcea, Târgoviște, Bistrița, Reșița, Slatina, Focșani.

Dispozitivul trekker este un rucsac pe care este montată cel mai nou model de cameră Steet View pentru preluarea de imagini 360o. Trekker-ul este dus în spate de un operator, iar camera fotografiază automat în timp ce acesta merge. Până în prezent, trekker-ul a „călătorit” în numeroase zone de pe glob pentru a fotografie frumuseți ale naturii, obiective turistice sau situri aflate în patrimoniul universal, precum Marele Canion, Taj Mahal, Angkor Wat, Insulele Galapagos, străzile din Veneția sau Delta Dunării.

Serviciul Street View este disponibil în România începând cu 2010, când au fost publicate primele imagini din cele mai importante orașe pe Google Maps. Acoperirea Street View la nivelul întregii țări s-a realizat în 2012, atunci când au fost preluate imagini de pe 40.000 de km de drumuri, 39 de orașe și sute de obiective turistice. Extinderea Street View în România a continuat constant, fiind actualizate imaginile din marile orașe și adăugate diferite obiective turistice, precum Salina Turda, Castelul Bran, Cetatea Alba Iulia, Muzeul Național Brukenthal sau fluviul Dunărea. Cea mai recentă actualizare a imaginilor Street View în România a avut loc vara trecută, când au fost preluate imagini de pe șoselele și drumurile care leagă localitățile. Tot anul trecut, peste 1500 de kilometri de canale și drumuri din Delta Dunării au fost fotografiate, pentru ca orice persoană cu o conexiune la internet să poată explora virtual frumusețile ei prin imaginile Street View.