Netflix anunță data de lansare pentru sezonul 2 al The Protector

372

Primul sezon The Protector a fost lansat în decembrie anul trecut și a atras atenția fanilor din Turcia și din toată lumea. Povestea lui Hakan, care a devenit un erou ce luptă împotriva forțelor întunecate pentru a proteja orașul Istanbul, a fost urmărită de peste 10 milioane de oameni din toată lumea.

Care sunt regiunile și țările care au urmărit The Protector cel mai mult până acum? Turcia este desigur prima pe listă la nivel global, urmată de țări din America Latină, precum Brazilia și Mexic.

Urmează țările Africane, unde aventurile lui Hakan au fost foarte appreciate potrivit Netflix. Canada și Australia sunt alte țări surpriză în care primul serial original turcesc Netflix a stârnit entuziasm.

Desigur, foarte mulți fani The Protector se află și în țările din Europa. Franța se află în top pe continent, urmată de Germania, Spania și Italia. Pe de altă parte, abonații din Orientul Mijlociu au urmărit serialul la fel de mult ca abonații din Franța.