LG G7 își expune formele din toate unghiurile într-un clip video

- Adrian Ungureanu
406

Fanii LG încă așteaptă ca producătorul sud-coreean să prezinte noul vârf de gamă din acest an, iar acesta ar putea fi prezentat, cel mai devreme în luna mai.

În mai ar putea fi prezentat, dar iunie ar putea fi luna în care va fi scos la vânzare, dar până atunci trebuie să ne mulțumim cu randările realizate după schițele telefonului. OnLeaks, o sursă de încredere până acum, care a oferit randări video precise cu diverse telefoane, de la iPhone, la Samsung Galaxy Note 8 și cele trei modele Huawei P20, a venit și cu un clip care ne arată noul LG G7 din toate unghiurile.

Randările oferite de OnLeaks sunt de obicei foarte aproape de produsul final, dar nu sunt foarte spectaculoase. Dar chiar și așa, nici telefonul nu pare foarte spectaculos.

Este clar, însă, că și LG G7 va avea ecran cu breton așa cum s-a speculat în ultima lună. Așadar, LG va intra pe lista producătorilor de telefoane cu Android ca copie design-ul Apple.

În rest, vedem o cameră duală pe partea din spate, senzorul de amprentă sub cameră, mufa audio jack pare să fi supraviețuit și ea, iar în rest nu sunt alte lucruri prea importante de spus.