Lansarea iPhone 8 ar putea fi amânată pentru octombrie sau noiembrie

- Adrian Ungureanu
413

Apple va lansa în acest an trei noi iPhone-uri. Cel puțin asta credem după rundele repetate de zvonuri. Vor fi lansate ca de obicei, actualizări ale modelelor din anul anterior, adică iPhone 7s și iPhone 7s Plus și un model aniversar, pe care-l cunoaștem deocamdată ca fiind iPhone 8, dar ar putea avea și alt nume, cum ar fi iPhone X, iPhone Edition sau iPhone Pro, alte denumiri care au mai circulat în ultima perioadă.

Dacă despre modelele iPhone 7s și iPhone 7s Plus înțelegem că nu vor avea probleme cu respectarea calendarului, despre modelul aniversar nu se poate spune același lucru. Așa cum am mai notat cu alte ocazii, Apple mizează pe realitatea augmentată, tehnologie pe care o va introduce odată cu iPhone 8, tehnologie în care chiar Tim Cook a anunțat că Apple va investi foarte mult.

Se pare că sunt ceva probleme cu senzorii 3D, sistem de senzori care va ajuta noile aplicații de realitate augmentată, ce vor veni odată cu noul iPhone, să funcționeze în parametrii optimi. Acest sistem de senzori 3D este compus dintr-un set de camere și un senzor infraroșu.

Dacă sistemul nu este pus la punct așa cum își doresc cei de la Apple, atunci lansarea ar putea fi amânată pentru luna octombrie, dacă nu chiar până în noiembrie.