Interzicerea echipamentelor Huawei ar întârzia implementarea 5G în Europa

301

Europa se va clasa în urma Statelor Unite și a Chinei în cursa pentru următoarea generație de rețele wireless, în cazul în care echipamentele Huawei vor fi interzise.

Surse din cadrul Deutsche Telekom au avertizat că eliminarea Huawei de pe lista furnizorilor de echipamente din generația a cincea ar întârzia lansarea 5G cu cel puțin doi ani. Sursele au cerut să rămână anonime, deoarece constatările au la bază analize interne, confidențiale. Purtătorul de cuvânt al Deutsche Telekom din Bonn a refuzat să comenteze.

Germania și alte guverne europene au analizat dacă vor impune restricții asupra utilizării echipamentului Huawei, pe fondul riscului ca acestea să fie folosite de serviciile de informații chineze pentru a spiona alte state. Aceste temeri nu sunt împărtașite și de cea mai mare companie de telecomunicații din Europa.

Statele Unite au intensificat luni tensiunile, când procurorii federali au intentat acuzații penale împotriva Huawei, susținând că au furat secrete comerciale de la rivalul american T-Mobile și au comis fraudă bancară prin încălcarea sancțiunilor impuse comerțului cu Iranul. Măsura a intervenit înaintea discuțiilor de săptămâna aceasta, menite să pună capăt unui război comercial americano-chinez, iar Washingtonul a forțează Beijingul să respecte legile privind proprietatea intelectuală, pe măsură ce China devine o putere tehnologică.

Documente interne Deutsche Telekom arată și cât de iritată a devenit industria de telecomunicații din Europa datorită unor decizii guvernamentale care ar putea arunca în derivă planurile elaborate de extindere a rețelei.

În evaluarea internă, Deutsche Telekom ia în calcul ca rețelele 5G să fie construite pe infrastructura existentă 4G, infrastructură ce se bazează deja pe echipamente Huawei. Dacă Huawei este interzisă și companiile sunt forțate să distrugă echipamentele existente ale furnizorului chinez, s-ar ajunge la noi cheltuieli estimate la miliarde de euro.

Unele companii de telecomunicații limitează deja colaborările cu Huawei, pe măsură ce presiunea asupra lor crește. Vodafone a declarat săptămâna trecută că suspendă achizițiile de echipamente Huawei. Deutsche Telekom a declarat luna trecută că își reevaluează strategia de achiziție – o primă indicație că telco-ul german ar putea renunța la compania chineză.

Alte țări, inclusiv S.U.A., Australia și Noua Zeelandă, au blocat sau au limitat utilizarea echipamentelor Huawei în infrastructura publică. Totodată, SUA a făcut presiuni asupra politicienilor germani, printr-o delegație trimisă la Berlin luna trecută. Delegația a avut rolul de a prezenta riscurile utilizării echipamentelor Huawei.