Iată cum arată noile Samsung Galaxy A6 și A6+! Un fel de S9 și S9+ mai mici! – VIDEO

- Adrian Ungureanu
486

Samsung a lansat la începutul acestui an modelele Galaxy A8 și A8+ ca reprezentatele principale în segmentul mid-range din portofoliul de telefoane al companiei sud-coreene, dar oricât de interesante ar fi sunt destul de scumpe, situându-se în partea de sus a acestui segment. Ba chiar au o tentă de telefoane premium.

Dar Samsung are nevoie și de alte modele pe segmentul mediu iar modelele Galaxy S6 și S6+, despre care s-a vorbit destul de mult în ultima vreme, are putea fi modelele de clasă medie care să aducă prețuri ceva mai atractive în acest segment.

Acum putem să ne aruncăm un ochi asupra design-ului lor, după ce OnLeaks, cel care ne-a a oferit și în cazul Galaxy Note 8 sau Galaxy S9 și S9+ randări exacte, și chiar și cu Galaxy A8 și A8+, revine acum cu două randări video în care apar modelele 3D are celor două telefoane, prezentate din toate unghiurile.

Acestea se încadrează în filosofia de design a celor de la Samsung, iar partea interesantă e că la prima vedere, ne dă o impresie că ar fi versiuni mai mici ale modelelor Galaxy S9 și S9+.

Evident, nu avem ecranele cu muchii curbate, dar faptul că A6 are doar o cameră foto, iar A6+ are cameră duală, că ambele au senzorul de amprentă amplasat la fel ca pe gama de top, faptul că A6 este mai mic în dimensiuni ca A6+, ecranele au același format 18,5:9, ne creează această impresie. Și nu este un lucru rău.

Samsung Galaxy A6

Din toate zvonurile care au apărut până acum, înțelegem că A6 va avea un ecran de 5,6 inci, AMOLED, cu format 18,5:9, un procesor Exynos 7870, octa-core, tactat la 1.6GHz, 3GB memorie RAM și 32GB stocare internă. Galaxy A6+ va avea un ecran de 6 inci, tot AMOLED, cu același format 18,5:9, procesor Snapdragon 625, 4GB memorie RAM și probabil 32GB stocare internă, cel puțin.

Deocamdată nu este clar când vor fi lansate cele două telefoane, dar cu siguranță nu mai avem prea mult de așteptat, mai ales că am aflat că au primit deja certificare pentru piața americană.

Samsung Galaxy A6+