Huawei se aliază cu un producător chinez pentru a produce ecrane pliabile

- Adrian Ungureanu
448

Chinezii de la Huawei sunt și ei prinși în febra asta a pregătirilor pentru momentul în care telefoanele cu ecrane pliabile vor deveni următorul trend pe piața smartphone.

Compania a depus și un patent de telefon cu ecran pliabil, dar acum face și pași mai concreți în această direcție. Huawei s-a aliat cu producătorul chinez de display-uri BOE și lucrează la un telefon cu ecran pliabil. Ecranul telefonului ar avea o diagonală destul de mare, de 8 inci.

BOE este cel mai mare producător de display-uri LED din lume. Compania chineză a prezentat și în cadrul expoziției SID Display Week, ce a avut loc la Los Angeles două prototipuri de display-uri pliabile, unul cu diagonala de 5,99 inci și unul de 7,56 inci.

BOE încercă acum să intre puternic și pe piața AMOLED, acolo unde Samsung nu are încă rival, dar BOE ar putea deveni un concurent puternic pe piața display-urilor pliabile, dacă totul iese conform planului.