Huawei a lansat seria Mate 20

417

Huawei a lansat HUAWEI Mate 20, una dintre cele mai așteptate serii de smartphone-uri ale acestui an. Noua serie HUAWEI Mate 20 reprezintă o etapă importantă în istoria seriei HUAWEI Mate. 

Seria HUAWEI Mate 20 este alimentată de Kirin 980, creat pe o arhitectură de 7 nanometri. Acesta include noul încărcător HUAWEI SuperCharge de 40 W, funcția de încărcare rapidă wireless de 15 W.

Sistemul Matrix Camera include obiectivul Leica Ultra Wide Angle ce permite utilizatorilor să capteze imagini cu o perspectivă mărită și fotografii macro. Seria HUAWEI Mate 20 pune la dispoziția utilizatorilor interfața EMUI 9, bazată pe sistemul de operare Android P, cu ajutorul căreia utilizatorii se vor putea bucura de toate funcțiile telefonului, disponibile la numai câteva swipe-uri distanță.

Seria cuprinde patru modele: HUAWEI Mate 20, HUAWEI Mate 20 Pro, HUAWEI Mate 20 X și PORSCHE DESIGN HUAWEI Mate 20 RS. Acestea sunt disponibile în diverse versiuni cu ecrane de 6.39, 6.53 sau 7.2 inchi.

„Smartphone-urile reprezintă o cale de acces extrem de importantă către lumea digitală. Seria HUAWEI Mate 20 este concepută pentru a fi cel mai bun partener („mate”) al utilizatorilor, oferindu-le posibilitatea să aibă la vârful degetelor cea mai nouă tehnologie, care să le ușureze activitățile cotidiene prin intermediul inteligenței artificiale, duratei de viață de neegalat a bateriei și a unei camere foto extrem de performante”, a declarat Richard Yu, CEO al Huawei Consumer BG.

Procesorul Kirin 980 înglobează 6,9 miliarde de tranzistori, iar în comparație cu vârful de gamă precedent, 980 are: CPU  – 75% mai puternic, GPU – 46% mai eficient, NPU – 226% mai performant.

HUAWEI Mate 20 Pro este primul smartphone din lume care poate susține viteze de 4.5G LTE Cat. 21 standard, atingând viteze de descărcare de până la 1,4 Gbps.

HUAWEI Mate 20 Pro încorporează o baterie de 4200 mAh, tehnologia HUAWEI Wireless Quick Charge la puterea de 15W, cea mai rapidă soluție de încărcare wireless din industrie, dar și încărcarea inversă wireless, care permite dispozitivului să funcționeze ca baterie externă pentru alte dispozitive compatibile.

Având la baza tehnologia sistemului de camere al HUAWEI P20, sistemul foto al seriei HUAWEI Mate 20 are un obiectiv Leica Ultra Wide Angle. Noul sistem de camere beneficiază și de funcția macro, ce redă imagini clare ale obiectelor plasate la o distanță de aproximativ 2,5 cm față de obiectiv. Lentila ultra-wide și funcția macro completează setul de caracteristici ale camerei triple Leica, ridicând-o la nivelul unui dispozitiv foto dedicat.

HUAWEI Mate 20 Pro este echipat cu o cameră principală de 40 MP, o cameră cu lentilă Ultra Wide Angle de 20 de MP și una de 8 MP. Împreună, lentile se ajustează pe o gamă largă de lungimi focale, echivalente cu performanța unui obiectiv cu zoom 16-270mm.

Totodată, seria HUAWEI Mate 20 încorporează funcția video AI Portrait Color. Cu ajutorul inteligenței artificiale, camerele pot izola personajele care apar într-un clip și pot estompa culorile din jurul lor. În plus, AI Spotlight Reel identifică clipurile cu o temă comună și generează automat un montaj de 10 secunde.

HUAWEI Mate 20 Pro este dotat cu 3D Face Unlock, funcția fiind capabilă să recunoască un utilizator în mai puțin de 0,6 secunde și are o rată de eroare de sub 1 / 1.000.000. Folosind sistemul 3D Camera Depth Sensing, situat în partea din față a telefonului, acesta poate identifica exact caracteristicile faciale ale unei persoane, fiind capabil să recunoască inclusiv detalii minore. Pe lângă autentificarea utilizatorului, suita de senzori facilitează o serie de noi efecte ce pot fi aplicate oricărei fotografii de tip selfie.

EMUI 9.0 încorporează un design minimalist și un meniu intuitiv. Noua soluție de navigare prin intermediul gesturilor permite utilizatorilor să interacționeze cu ușurință cu dispozitivele lor. De asemenea, cu ajutorul inteligenței artificiale, dispozitivele seriei HUAWEI Mate 20 pot să identifice anumite obiecte și, de exemplu, pot estima și afișa numărul de calorii ale anumitor preparate sau produse. Utilizând 3D Live Object Modeling, utilizatorii pot crea un avatar digital, care se poate mișca și care poate interacționa cu aceștia.

Toate dispozitivele încorporează un ecran FullView și au fost concepute pentru a facilita utilizarea cu o singură mână.

Telefoanele seriei HUAWEI Mate 20 au fost lansate la nivel global în Londra. În România, Huawei Mate 20 Pro este deja disponibil pentru precomandă la partenerii autorizați.