Honor 10 va avea o carcasă similară cu Twilight-ul de pe Huawei P20 Pro

- Adrian Ungureanu
466

Divizia de brand a celor de la Huawei ar trebui să prezinte mâine noul vârf de gamă de primăvară, modelul Honor 10, iar din punct de vedere estetic pare să primească aceeași atenție ca și vârful de gamă de la Huawei, și anume modelul P20 Pro.

Huawei P20 Pro are o versiune de carcasă specială, denumită Twilight, o combinație de albastru, mov, violet, indigo și mai toate nuanțele din acest spectru, iar ultimele imagini oficiale care au ajuns pe internet.

Potrivit zvonacului Roland Quandt, care ne-a dezvăluit și variantele de culoare pentru seria Huawei P20, spune că Honor 10 va avea trei variante de culoare – Black, Teal și Twilight. Versiunea Teal prezintă o nuanță specială de argintiu. De menționat că Twilight-ul de pe Honor 10 nu este identic cu cel de pe Huawei P20 Pro.

Aveți mai jos galeria cu cele trei variante de culoare în care va veni Honor 10, care va fi prezentat în China mâine, 19 aprilie, iar pe 15 mai va fi lansat la nivel global, în cadrul unui eveniment ce va avea loc la Londra.