Google pregătește Android-ul pentru era post-SMS

- Adrian Ungureanu
397
Nu știu câți dintre voi știți, dar SMS-ul, bătrânul SMS se apropie de finalul carierei sale. Acest protocol de comunicații, învechit și din ce în ce mai puțin utilizat la nivel global va fi înlocuit.
Nu este vorba de o probabilitate ci este un lucru sigur. Operatorii de telecomunicații vor renunța la SMS și vor trece la RCS, care vine de la Rich Communications System.
Acestea suportă comunicații mult mai complexe decât SMS-ul, pot fi trimise imagini, clipuri video și vor funcționa și prin rețelele WiFi și LTE. Și se pare să acest protocol va primii un nume generic – Chat.
Cel puțin asta reiese dintr-o declarație a celor de al Google, care pregătește Android-ul pentru asta. Compania va muta toate resursele sale din aplicația Allo în RCS, în Chat, iar pentru că nu va fi o aplicaţie separată totul se va derula în aplicația Android Messages.
Google a convins peste 50 de operatori din întreaga lume și mai mulți producători de dispozitive mobile să renunțe la standardul SMS și să treabă la RCS. Încă nu este clar când vor dispărea SMS-urile, dar în mod cert va dispărea. Nu se va întâmpla la toţi operatorii deodată, aşa că implementarea noului protocol Chat va varia de la un operator la altul.