Galaxy S10 ar putea avea recunoaștere facială 3D, precum cea de pe iPhone X

- Adrian Ungureanu
494

Samsung a lansat sisteme de recunoaștere facială cu mult timp înaintea celor de la Apple ca metodă de deblocare a telefoanelor, dar compania americană le-a luat fața cu sistemul TrueDepth care stă la baza FaceID.

Sistemul a fost posibil după ce Apple a cumpărat o mică firma israeliană, RealFace, care deținea tehnologia folosită pe iPhone X (citit ”zece”, nu X) și care face FaceID să fie cea mai sigură metodă de recunoaștere facială ora actuală.

Dar Samsung pare să le calce pe urme celor de la Apple. Potrivit presei sud-coreene, Samsung colaborează la rândul său cu o mică firmă israeliană, Mantis Vision, pentru dezvoltarea unui sistem de senzori 3D, precum TrueDepth.

De fapt, Mantis Vision lucrează cu o altă firmă, Namuga, cea care produce modelele de cameră pentru Samsung. Cele două firme ar fi în stadiu în care încearcă să implementeze software-ul necesar în modelele de cameră pentru a le putea face să facă o scanare tridimensională obiectelor din jur. Finanțarea ar veni de la Samsung, care a mai investit în firma israeliană și în 2014.

Coincidență sau nu, Galaxy S10, care s-ar putea numi Galaxy X sau Galaxy SX, va fi modelul care va marca 10 ani de la lansarea primului Galaxy S, și ar putea avea sistem de recunoaștere facială 3D, așa cum a primit iPhone X, modelul care a marcat 10 ani de la lansarea primului smartphone Apple.