FitBit lansează ceasul Versa, care ar putea fi mai atractiv pentru doamne și domnișoare

- Adrian Ungureanu
398

Fitbit Versa este cel mai ușor smartwatch cu carcasă metalică, cu un design modern și funcționalități complexe pentru monitorizarea sănătății și a activităților fizice, autonomie a bateriei de peste patru zile și care vine cu un set de funcții speciale, dedicate sexului frumos.

Produsul oferă opțiunea de răspunsuri rapide disponibilă acum pentru utilizatorii de Android, acces rapid în contul de Deezer și o autonomie a bateriei de peste patru zile.

Utilizatorii vor vizualiza, direct pe ecranul ceasului, informații punctuale despre starea lor de sănătate și de fitness, un istoric al activităților fizice realizate sau al ritmului cardiac. Mai mult, utilizatorii vor primi și mesaje de încurajare pentru a continua efortul fizic început și sfaturi practice despre mișcare și sănătate în general.

Anul acesta, produsul va integra și alte funcționalități noi precum mementouri, date calendaristice importante, un sumar al orelor dormite, și sfaturi practice pentru îmbunătățirea stării de sănătate oferite pe baza informațiilor colectate în aplicația Fitbit.

Alte funcționalități oferite de Fitbit Versa:
● Instrucțiuni video pas cu pas: Produsul vine echipat cu un senzor de ultimă generație pentru monitorizarea continuă a pulsului. De asemenea, cu Fitbit Versa utilizatorii vor putea urmări pe ceas antrenamente video cu instrucțiuni pas cu pas, putând opta și pentru sesiuni de antrenament mai complexe cu aplicația Fitbit Coach . Aplicația Exercise de pe ceas monitorizează peste 15 tipuri de exerciții, Fitbit Versa având integrată și funcția SmartTrack, cu recunoașterea automată a activităților fizice realizate. Ceasul poate monitoriza și performanțelor de înot, având o rezistență de până la 50m.
● Informații despre starea de sănătate generală: Utilizatorii vor putea accesa informații despre ciclurile de somn pentru a vedea, în timp, cât de bine s-au odihnit. Fitbit Versa dispune și de un senzor SpO2 ce va face posibilă depistarea unor afecțiuni precum apneea în somn. Mai multe informații despre funcționalitățile Versa se regăsesc pe site-ul Fitbit.com/Versa.

Funcții speciale pentru femei
● Monitorizarea ciclului menstrual: Femeile își vor putea monitoriza mai atent perioada ciclurilor menstruale prin introducerea datelor calendaristice, cât și a simptomelor specifice precum dureri de cap, acnee sau crampe musculare.
● Predicții dinamice: Femeile vor putea monitoriza data următorului ciclu menstrual cu ajutorul unui algoritm ce le va oferi predicții din ce în ce mai bune pe durata folosirii produsului.
● Period 101: Femeile pot afla mai multe informații despre ciclul menstrual, ovulație, perioada fertilă și alte date practice despre toate aceste procese cu ajutorul unor articole informative regăsite în aplicația și pe blogul Fitbit.
● Informații personalizate și sfaturi practice: În viitor, având acces la informații oferite de o comunitate tot mai mare de femei din lumea întreagă, aplicația Fitbit va putea oferi și detalii despre activitatea fizică, greutate, alimentație și somn.
● Mai multe informații despre monitorizarea stării de sănătate la femei, aici.

Cu Fitbit Versa, utilizatorii se vor bucura de funcționalități smart precum:
● Notificări și răspunsuri presetate: Pe ceas, utilizatorii vor putea vedea direct pe ecranul ceasului ultimele notificările primite din aplicații, următoarele întâlniri din calendar, sau cele mai recente apeluri și sms-uri. Utilizatorii de dispozitivele cu sistemul de operare Android vor putea trimite mesaje scurte, fie cu texte deja redactate sau ce pot fi adaptate, pentru a răspunde mesajelor text sau notificărilor trimise de aplicațiile de pe mobil (funcționalitate disponibilă în curând).
● Muzică direct pe ceas: Utilizatorii vor putea asculta muzica preferată din aplicații precum Deezer, sau încărca +300 melodii din colecția personală, direct pe ceas.
● Aplicațiile și fețele de ceas: Utilizatorii pot descărca în mod gratuit aplicații și fețe pentru ceas dintr-o colecție de peste 550 titluri, realizate de Fitbit și Fitbit Labs. Sunt disponibile și aplicații cunoscute precum E*Trade, Flipboard, Hue Lights, Nest, Starbucks, Strava, Surfline, United Airlines, Vreme sau Yelp.
● Aplicații noi Fitbit Labs: Un proiect al departamentului de cercetare și dezvoltare al companiei, Fitbit Labs lansează o nouă aplicație pentru cuplurile cu copii nou născuți. Aceasta îi va ajuta să își poată monitoriza mai bine programul lor și al copiilor lor. Introducând orele la care copilul trebuie hrănit, părinții vor putea înțelege mai bine legătura dintre starea de sănătate a celui mic și alimentație și, în timp, vor putea avea un stil de viață mai sănătos pentru ei și copilul lor. iv
● Compatibilitate extinsă: Fitbit Versa se poate conecta cu aproape toate dispozitivele inteliegente cu sisteme de operare Android și iOS; lista completă putând fi consultată la adresa: Fitbit.com/devices.

Preț și disponibilitate
Potrivit unui comunicat de presă remis de reprezentanții locali ai companiei, Fitbit Versa se poate precomanda de pe site-ul companiei, la prețul de 199,95 euro. Prețul pentru accesorii variază între 29.95 și 99.95 euro. Fitbit Versa se va găsi în oferta magazinelor partenere începând cu luna aprilie a acestui an.