Epson organizează evenimentul Eu şi animalul meu de companie

367

Epson România, în colaborare cu renumitul fotograf Cristian Șuțu, îi invită luni, 11 februarie, în intervalul orar 12.00 – 18.00, la Journey Pub, pe toți posesorii de animale de companie, la o sesiune foto profesională, unde vor avea ocazia inedită să fie imortalizați, într-o ipostază emoționantă sau jucăușă, după caz, alături de prietenii lor necuvântători.

Participanții la eveniment vor putea ridica fotografiile artistice după editare din locaţia Journey Pub, dar vor avea şi ocazia să își imprime direct din telefon fotografiile proprii pe parcursul sesiunii foto, conectându-se la cea mai nouă imprimantă foto Epson EcoTank L7160, pe care o vom pune la dispoziție celor dornici să plece acasă cu o amintire palpabilă, pe care să o arhiveze în albumul de familie sau să o expună pe frigider ori într-o ramă.

Accesul la eveniment este GRATUIT.
Sesiunea foto și imprimarea fotografiilor sunt GRATUITE.