E oficial! Primele telefoane Sony Xperia XZ Premium vor ajunge în Europa abia de la 1 iunie

- Adrian Ungureanu
187

Japonezii de la Sony par pregătiți să dea drumul vânzărilor de telefoane Xperia XZ Premium în Europa, la mai bine de o lună de la lansare, dar mai întâi vor începe cu precomenzile, livrările efective urmând să mai întârzie.

Noul Xperia XZ Premium a fost lansat de Sony la MWC 2017, unde a câștigat și titlul de telefonul anului 2017, dar compania japoneză nu poate să-l scoată mai repede la vânzare din cauza ”crizei” de procesoare Snapdragon 835, cauzată de ritmul lent de producție al Qualcomm și de cererile mari din partea Samsung, care au acapart primele stocuri de procesoare.

Totuși, începând cu 1 mai se va da startul precomenzilor în Europa, iar primii care s-au anunțat sunt chiar reprezentanții Sony Mobile din Olanda. Livrările, însă, vor începe o lună mai târziu, adică începând cu 1 iunie.