Crește cererea de sisteme de supraveghere cu camere pentru măsurarea temperaturii corporale

386

Atu Tech (a2t.ro), cel mai mare magazin online de sisteme de securitate din România, conform cifrei de afaceri, înregistrează o creștere semnificativă a cererii de instalare de sisteme de supraveghere cu camere pentru măsurarea temperaturii corporale a oamenilor.

În contextul actual, atât mediul privat, cât și instituțiile medicale de stat, caută soluții să își protejeze angajații și business-urile și să eficientizeze procedurile de prevenție împotriva răspândirii noului tip de coronavirus.

Companiile producătoare de astfel de soluții au dezvoltat în timp record, în ultimele 3 luni, atât noi echipamente, cât și noi programe software care, împreună, creează soluții complet automatizate ce vin să întâmpine nevoile de prevenție și de limitare a răspândirii noului virus.

Măsurarea temperaturii corporale este un pas important în prevenirea răspândirii la scară mare a virusului. Cu ajutorul camerei cu termoviziune, este realizată o scanare preliminară și, în timp real, temperaturile măsurate sunt înregistrate și stocate. Mai departe, intervine o altă componentă a sistemului, care semnalează valorile crescute, peste o limită stabilită. Informațiile despre persoanele care au o temperatură mai mare decât cea normală vor fi salvate în sistem, care va emite alerte în timp real. În funcție de setările definite de utilizator, camerele pot înregistra chiar și portretul persoanelor cu temperatură ridicată”, spune Sorin Felea, director Atu Tech (a2t.ro).

Cum funcționează un astfel de sistem
Camerele pot fi instalate fie la intrarea într-o unitate medicală, într-o instituție, într-o fabrică, într-un magazin, mall etc., practic în orice spațiu unde se dorește a fi făcută monitorizarea. Atunci când o persoană trece prin dreptul acestor camere, software-ul îi măsoară temperatura corpului și va înregistra acești parametri de temperatură. În momentul în care software-ul detectează o temperatura corporală mai mare decât cea normală, acesta va trimite alerte pentru a permite aplicarea planului de intervenție rapidă.

Aplicațiile sunt multiple. În cazul unui sistem de control acces, care are instalate și camere cu termoviziune, poate fi restricționat automat accesul celor care au o temperatură corporală mai ridicată sau poate fi permis accesul celor cu temperatură normală și care poartă mască de protecție.

În funcție de sistem, camerele pot realiza această detecție de la o distanță ce poate varia între 1 și 7 metri, având o marjă de eroare cuprinsă între 0,3 și 0,5 grade Celsius.

Sectoarele care ar putea beneficia cel mai mult de aceste sisteme sunt clar spitalele, instituțiile medicale, marile magazine și transportul în comun, fie că vorbim de gări, stații de metrou sau aeroporturi. Apoi, bineînțeles, orice alt business cu un număr mare de angajați, unde este nevoie de o monitorizare atentă și corectă și pentru care alertele în timp real sunt esențiale, pentru a ușura planul de intervenții și luare de decizii importante cu privire la sănătatea angajaților, dar și cu privire la riscurile de răspândire a virusului”, mai spune Sorin Felea.

Investiția într-un astfel de sistem este una importanta, atât ca valoare – câteva mii de euro – dar și din punctul de vedere al beneficiilor pe care le poate aduce. În astfel de situații, precum cea în care ne aflăm în prezent, prevenția și eficiența metodelor de prevenție este crucială.

Atu Tech (a2t.ro) comercializează sisteme cu termoviziune de la Dahua și Hikvision, dar și sisteme de control acces cu detecție a temperaturii și a prezenței măștilor de protecție de la ZK Software.

Primul sistem de acest gen a fost instalat deja la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș, dedicat, în prezent, în întregime tratării pacienților confirmați cu COVID-19.