CEL.ro Marketplace devine compatibil cu eMag Marketplace

363

Din dorința de a veni în sprijinul celor care au deja interconectări dezvoltate cu celelalte platforme marketplace și vor să-și lărgească publicul cărora li se adresează cu încă 100 de mii de potențiali clienți zilnic, Cel.ro a realizat o traducere a propriului API în cel al eMag Marketplace.

Această nouă caracteristică a marketplace-ului permite ca seller-ii să folosească aplicațiile dezvoltate pentru eMag Marketplace pe CEL.ro. Acestea includ, printre altele, modulele pentru cele mai populare platforme de ecommerce cum ar fi PrestaShop, OpenCart sau Magento.

În sprijinul deciziei de a adaugă aceasta noua facilitate marketplace-ului Cel.ro au stat următoarele observații:

  • Toate marketplace-urile au același mecanism de funcționare, dezvoltarea noii caracteristici necesitând astfel un efort minim.
  • Există deja dezvoltate diverse module de interconectare cu marketplace-ul eMag pentru majoritatea ERP-urilor și CMS-urilor, având astfel mai mult sens traducerea API-ului decât creerea de module noi speciale pentru marketplace-ul Cel.ro.
  • Marketplace-ul se adresează cu precădere celor care nu au buget de investiții foarte mare și nici cunoștințe tehnice foarte avansate iar o interconectare nouă implică de obicei atât un efort financiar cât și unul tehnic.

Lansat la începutul anului 2018, Marketplace-ul CEL.ro a ajuns la 1800  de parteneri înregistrați și peste 1 milion de produse listate, iar în ultimul an vânzările au crescut cu peste 500%, ajungând până la 15.000 comenzi lunare.

Platforma a înregistrat vânzări crescute la gama de accesorii telefoane mobile, mobilă, fashion și cosmetice, bricolaj, hobby și articole sportive, subliniindu-se astfel interesul crescut al clienților față de produsele din afară gamei electro-IT. Cele mai noi categorii adăugate sunt: suplimente alimentare, piese auto, obiecte de artă sau materiale de construcții.

Marketplace-ul implică și partea de promovare pentru parteneri: magazinul online oferă toate canalele de marketing pentru facilitarea promovării produselor, punând la dispoziția partenerilor și know-how-ul acumulat în cei peste 15 ani de online.

Pentru anul 2019, retailerul online își propune ca obiectiv să înregistreze încă 3000 de comercianți noi, care să aducă peste 2 milioane de produse, iar în acest sens își va concentra toate eforturile pe procese, fluxuri și automatizări suplimentare, ajutându-i pe parteneri să vândă mai mult.