Automatizarea ar putea dezvolta forța de muncă cu 27% în următorii trei ani

278

Liderii de business se așteaptă ca soluțiile de automatizare precum roboții, sistemele care pot învăța (machine learning) și procesarea limbajului natural să dezvolte forța de muncă cu 27% în următorii trei ani, conform celui mai recent studiu Deloitte Automation with Intelligence, efectuat în rândul a peste 500 de organizații din 26 de țări, inclusiv din România.

Această creștere reprezintă echivalentul suplimentării cu 2,4 milioane de angajați cu normă întreagă în cele 500 de organizații din toată lumea care au participat la studiul Deloitte, având așadar un potențial semnificativ de a crește productivitatea și de a îmbunătăți experiența angajaților la locul de muncă, în contextul în care rolurile sunt redefinite.

Peste jumătate (58%) dintre organizații au implementat cel puțin o soluție de automatizare, mai arată studiul. Deși încă mic, numărul companiilor care au extins soluțiile de automatizare s-a dublat în ultimul an. Conform studiului, 8% dintre echipele de management au implementat peste 50 de astfel de soluții în companiile lor, față de 4%, în 2018.

Totuși, în ciuda creșterii gradului de adopție a tehnologiilor de automatizare, o proporție semnificativă de lideri de business nu au prognozat impactul acestor tehnologii asupra angajaților lor, relevă raportul. Astfel, 60% dintre echipele de management încă nu au analizat dacă automatizarea va necesita organizarea de noi traininguri pentru angajați, iar 44% dintre ei nu au evaluat dacă automatizarea va schimba rolurile și sarcinile angajaților și modul în care acestea sunt îndeplinite.

Deschiderea angajaților față de aceste tehnologii tinde să crească semnificativ pe măsură ce organizațiile avansează în cadrul procesului de implementare a soluțiilor de automatizare. De exemplu, 32% dintre liderii ale căror organizații sunt în faza de testare a acestor soluții spun că angajații nu sunt deschiși față de acestea, față de doar 12%, în organizațiile care implementează sau deja au extins astfel de soluții.

Mediul de business evoluează acum de la faza de identificare a soluțiilor de a digitaliza munca – prin roboți care pot automatiza procesele repetitive, bazate pe reguli stricte – către faza de transformare a acestor soluții într-unele mai inteligente, prin integrarea inteligenței artificiale. În România, companiile din domeniul telecomunicațiilor și al serviciilor financiare sunt printre primele care au implementat noi moduri de lucru și noi tehnologii, deși într-un ritm mai lent decât semenii lor din vest”, a declarat Dinu Bumbăcea, Partener coordonator Consultanță, Deloitte România.

Organizațiile consideră că principalele beneficii ale tehnologiilor de automatizare și de tip AI (artificial intelligence) sunt îmbunătățirea productivității și reducerea costurilor, creșterea acurateței și îmbunătățirea experienței clienților, mai arată raportul.

Studiul Deloitte Automation with Intelligence analizează gradul de adopție a tehnologiilor de automatizare și impactul lor asupra forței de muncă. Acesta a fost efectuat în baza răspunsurilor a 523 de lideri care conduc organizații din 26 de țări cu o cifră de afaceri anuală combinată de 2,7 trilioane de dolari americani.