Apple obligată să plătească circa 440 milioane de dolari din cauza patentelor folosite în FaceTime

- Adrian Ungureanu
340

Apple a pierdut încă o dată în disputa juridică împotriva celor de la VirnetX, pe tema încălcării patentelor folosite în FaceTime, iar justiția americană a decis ce sumă de bani datorează acum gigantul din Cupertino.

Apple ar fi folosit anumite patente privind securitatea online în FaceTime, patente care ar aparține celor de la VirnetX, iar după mai mulți ani de procese s-a ajuns la verdictul final, și anume plata a unor daune, compensații, dobânzi și penalități care ajung la 439,7 milioane de dolari.

Primul verdict a fost dat în urmă cu 4 ani, iar la acea vreme justiția americană a decis că Apple trebuie să plătească 368 de milioane de dolari. Apple a plătit atunci, dar nu a cumpărat licențele și a continuat să plătească pentru a le utiliza. Astfel, VirnetX a dat din nou în judecată Apple pentru aceleași patente.

Totuși, deși verdictul este final, se pare că Apple nu va plăti acești bani deocamdată. Deși instanța a decis în mai multe rânduri că Apple a încălcat patentele VirnetX, Oficiul de Patente și Mărci Înregistrate al Statelor Unite (USPTO) încă nu a dat verdictul în ceea ce privește apartenența patentelor la VirnetX, astfel că Apple va continua să utilizeze aceste patente și lupta nu ar fi încheiată, potrivit celor de la Bloomberg.

VirnetX nu produce nimic, dar deține peste 80 de patente referitoare la tehnologii de securitate online importante, iar în ultimii ani cea mai importantă sursă de încasări a fost darea în judecată a mai multor companii, de la care a obținut sume importante cu ajutorul instanței.