Apar noi randări cu OnePlus 5 – ucigașul de giganți din acest an de la OnePlus

- Adrian Ungureanu
134

Chinezii de la OnePlus au devenit cunoscuți încă de la primul lor telefon. Primul telefon OnePlus a primit instant numele de ”flagship killer”, într-o traducere adaptată ”ucigașul de giganți”, pentru că s-a impus foarte rapid pe piață, datorită dotărilor de top și a unui preț imbatabil.

Au trecut deja 3 ani de la lansarea modelului OnePlus One (22 aprilie 2014) iar anul acesta vom trece deja la OnePlus 5. Teoretic trebuia să fi fost OnePlus 4, dar cum pentru chinezi numărul 4 este la fel cum este 13 pentru culturile occidentale, adică un număr care poartă ghinion, au decis să nu folosească acest număr.

OnePlus 5 a mai primit o nouă randare, neoficială, a capacului spate care ne arată că acest model va păstra carcasa metalică introdusă pe modelele OnePlus 3 și 3T, dar există ceva diferențe față de acestea.

În primul rând, liniile care marchează antena nu mai sunt vizibile în partea de sus a telefonului ca pe modele OnePlus 3 și 3T, dar se poate observa una în partea de jos. OnePlus 5 va veni cu o cameră foto principală duală, iar cei doi senzori sunt amplasați pe verticală, iar sub acestea se află și blițul.

 

Într-o bună măsură coincide cu randările anterioare, care prezentau o cameră duală cu senzori puși pe verticală, dar blițul avea o altfel de așezare. Există o diferență majoră, de această dată nu apare senzorul de amprentă pe spate, ceea ce înseamnă că OnePlus este înclinată spre a păstra senzorul pe butonul fizic Home.

Referitor la specificații, din speculațiile anterioare, știm că OnePlus 5 va veni cu platforma Snapdragon 835 de la Qualcomm, ceea ce înseamnă că va avea procesor octa-core și GPU Adreno 540. Totodată, acesta va avea un ecran de 5,5 inci cu rezoluție Quad HD (2560×1440 pixeli). Deocamdată, se zvonește că OnePlus 5 va avea 8 GB memorie RAM, OnePlus semnând astfel, încă o premieră pe piața smartphone, așa cum a făcut-o cu OnePlus 3, care a fost primul telefon care a venit cu 6 GB memorie RAM.