ADATA lansează harddisk-urile externe HD680 și HV320

369

ADATA Technology anunță lansarea noilor hard disk-uri externe HD680 și HV320. Noul HD680 este proiectat pentru a oferi o protecție robustă și vine cu o capacitate de până la 2TB. Modelul HV320 este destinat portabilității și eleganței, cu un design subțire și finisaj hairline-brushed ce oferă o capacitate de până la 5 TB.

HD680

ADATA HD680
Modelul HD680 a fost testat pentru a respecta standardul militar american MIL-STD-810G 516.6 și realizează acest lucru cu ajutorul unei construcții cu trei straturi, care constă dintr-o carcasă din silicon pentru absorbția șocurilor, un buffer robust și un montaj amortizat pentru unitatea hard disk. Această construcție permite HD680 să reziste la căderi de până la 1,22 metri. În plus, HD680 dispune de senzori de șoc care informează utilizatorii prin intermediul indicatorului LED atunci când impactul sau agitarea a avut loc și de criptare AES pe 256 de biți care păstrează datele protejate prin parolă. HD680 este disponibil în trei culori – negru, albastru, galben – și are un canal special care servește ca un loc convenabil pentru a stoca cablul USB detașabil.

HV320

ADATA HV320
Cu o grosime de doar 10,7 mm, variantele de 1TB și 2TB ale lui HV320 pot fi depozitate ușor în geantă sau în buzunar. Utilizatorii pot alege din trei culori – negru, alb, albastru – pentru a se potrivi cu stilul pe care și-l doresc. HV320 oferă o capacitate de până la 5 TB pentru stocarea de conținut cu rezoluție înaltă. Ca și în cazul HD680, HV320 este echipat cu senzori de șoc și criptare AES 256-biți.

Disponibilitatea exactă a noilor produse HD680 și HV320 poate varia în funcție de regiune. mai multe informații pe www.adata.com.