Acer lansează primul Chromebook din portofoliu echipat cu procesoare AMD

344

Acer anunță extinderea gamei de Chromebook-uri de 15,6 inci cu primul său Chromebook bazat pe tehnologia AMD: Chromebook 315.

Noul Acer Chromebook 315 are un afișaj IPS Full HD de 15,6 inci, disponibil în configurații touch-screen și non-touch (CB315-2HT / CB315-2H).

Noul dispozitiv Chromebook de 15,6 inci a reprezentat una dintre pietrele de temelie ale liniei Chromebook de la Acer“, a declarat James Lin, General Manager, Commercial and Detachable Notebooks, IT Products Business, Acer Inc. “Acer Chromebook 315 se bazează pe atributele principale ale gamei – un ecran mare, de 15,6 inch, difuzoare excelente și un design elegant – plus noile procesoare AMD și grafică Radeon, care vor susține selecția aflată în creștere de aplicații Chrome și Android™, preferate de atât de mulți studenți, familii și utilizatori de business.“

Acer Chromebook 315 dispune de două porturi USB Type-C Gen-1, câte unul pe fiecare parte a dispozitivului, pentru a permite transferuri rapide de date, încărcare și ieșire pentru display. Dispune de standard wireless 802.11ac cu tehnologie MIMO 2×2. Utilizatorii pot conecta dispozitive periferice prin Bluetooth 4.2, două porturi USB 3.0 și mufa combo pentru căști și difuzoare.

Chromebookul Acer 315 cântărește 1,72 kg cu dimensiuni de 380,54 x 256,28 x 19,95mm.

Prețuri și disponibilitate
Acer Chromebook 315 va fi disponibil în varianta cu ecran tactil (CB315-2HT) sau cu ecran non-touch (CB315-2H), cu până la 8GB memorie RAM și stocare 32GB eMMC. Noua gamă va fi disponibilă în EMEA din luna aprilie, la prețuri începând de la  €349.