Acer își anunță suportul pentru noile plăci grafice NVIDIA GeForce RTX pe desktopurile de gaming din seria Predator Orion

426

Acer anunță astăzi suportul pentru cele mai recente plăci grafice NVIDIA® GeForce® RTX pe platformele de gaming din seria Predator Orion. Datorită noilor unități de procesare grafică alimentate de noua arhitectură NVIDIA Turing™, desktopurile de gaming Predator Orion 9000, 5000 și 3000 vor putea oferi noi nivele incredibile de realism, viteză, eficiență energetică și imersiune.

Suntem încântați să fim printre primii care oferă gamerilor posibilitatea de a utiliza cele mai recente plăci grafice NVIDIA GeForce RTX pe platformele noastre de gaming din seria Orion“, a declarat Jeff Lee, General Manager, Stationary Computing, IT Products Business, Acer Inc. “În urma promisiunii noastre de a oferi cele mai noi tehnologii la timp pe piață, jucătorii se vor putea bucura de cele mai recente descoperiri în grafică, pentru o experiență incredibilă de joc.”

Noile unități de procesare grafică NVIDIA GeForce RTX au reinventat grafica și au stabilit un nou record pentru performanță. Acționate de noua arhitectură grafică NVIDIA Turing și de platforma revoluționară NVIDIA RTX, noile plăci grafice oferă ray tracing în timp real și noi capabilități pentru inteligența artificială (AI).

Noile unități de procesare grafică au fost prezentate în cadrul evenimentului de două zile NVIDIA numit “GeForce Gaming Celebration”, care a avut loc în data de 20 august la Palladium Köln, Germania, înainte de Gamescom 2018.

Platformele Predator Orion oferă jucătorilor o gamă de PC-uri de gaming puternice și adaptate nevoilor de performanță și de modalități de expansiune ale utilizatorilor. Orion 5000 este concepută pentru jucătorii profesioniști, Orion 3000 se adresează utilizatorilor care se află la începutul experienței de gaming, iar Orion 9000, cu grafică de top NVIDIA GeForce RTX 2080 Ti și procesoare cu până la 18 nuclee, este o mașinărie la care visează orice jucător, fiind destinată celor mai exigenți utilizatori.

Împreună cu platformele puternice de jocuri din seria Orion, noile noastre plăci grafice GeForce RTX oferă consumatorilor o experiență incredibilă în joc“, a declarat Tim Bender, Vice President of Consumer Sales la NVIDIA.” Cu tehnologiile inovatoare care includ ray tracing în timp real și memoria de ultimă generație GDDR6 ultra-rapidă, suntem încântați de faptul că noile unități grafice GeForce GTX 2080 Ti și 2080 ajută Acer să creeze o revoluție în realismul și performanțele jocurilor.

Noile serii Predator Orion 9000, 5000 și 3000 dispun de toate noile tehnologii de iluminare RGB pe șasiu și ventilatoare, în 16,7 milioane de culori, cu modele și moduri de iluminare pre-stabilite, pe care utilizatorii le pot alege și personaliza prin intermediul aplicației PredatorSense. Modificarea schemelor de iluminare poate fi declanșată de evenimente personalizate, de exemplu utilizatorii pot seta iluminarea pe ventilatoarele și barele RGB LED pentru a urmări muzica redată de music player-ul aplicației PredatorSense.

Seria Predator Orion 9000
Cu posibilitatea de a rula aplicații de realitate virtuală și suport 8K UHD, seria de gaming Acer Predator Orion 9000 este echipată cu cele mai recente plăci grafice NVIDIA GeForce RTX 2080 Ti și procesoare până la Intel® Core™ i9 Extreme Edition cu 18 nuclee și 36 thread-uri. O fereastră masivă dezvăluie interiorul și păstrează nivelurile de interferență electromagnetică (EMI) în limite normale, în ciuda dimensiunii deschiderii. Acer IceTunnel 2.0, o soluție avansată de gestionare a fluxului de aer, separă sistemul în mai multe zone termice, fiecare cu un tunel individual de aer, pentru a elimina căldura.

Seria Predator Orion 5000
Platformele de gaming din seria Predator Orion 5000 oferă până la cele mai recente plăci grafice NVIDIA GeForce RTX 2080 și procesoare din generația a 8-a până la Intel® Core™ i7+ 8700K. La fel ca modelul Predator Orion 9000, șasiul Orion 5000 are panoul lateral transparent pentru a arăta componentele interne și include tehnologia de management a fluxului de aer IceTunnel 2.0.

Seria Predator Orion 3000
Cu cele mai recente plăci grafice NVIDIA GeForce RTX 2070 și procesoare din generația a 8-a până la Intel Core i7+, Predator Orion 3000 este VR-ready și poate randa jocuri la rezoluție 4K. Acesta poate fi configurat cu o memorie Intel® Optane™ de până la 32GB și până la 64GB DDR4-2666 RAM. Fluxul de aer necesar răcirii componentelor este asigurat de un ventilator frontal cu LED-uri, cu capac tip mesh, în timp ce aerul cald este evacuat prin spatele carcasei.