ZTE a prezentat Axon M, telefonul pliabil dotat cu două ecrane

- Adrian Ungureanu
325

Chinezii de la ZTE au lansat telefonul Axon M, primul telefon pliabil dotat cu două ecrane din portofoliul companiei și putem spune că arată destul de ciudat.

La prima impresie pare că ne uităm la două telefoane lipite și nu la un telefon cu două ecrane. La fel ca și atunci când am văzut primele poze spion cu acest model mi-a fost destul de clar că o să arate ciudat din cauza ramei care este imposibil de ignorat atunci cât telefonul este extins, astfel încât cele două display-uri să formeze unul singur, mai mare, mai generos.

Din pozele oficiale și din scurtul clip postat de ZTE SUA pe YouTube, cele două ecrane sunt mai practice dacă sunt utilizate pentru aplicații diferite. Pare mai degrabă dezvoltat pentru multitasking.

Ca specificații, cele două ecrane au diagonale de 5,2 inci și rezoluție Full HD. Împreună, formează un display cu diagonala de 6,75, dar raportul este de 1:1, deci suprafața de lucru este mult mai mare.

Cea mai interesantă parte legată de cele două display-uri este dată de cele trei moduri de funcționare, asemănătoare cu cele de pe PC. Avem modul Extended, în care cele două display-uri se comportă ca unul singur, modul Mirror (asemănător cu modul ”Clone” de pe PC-uri) în care pe ambele display-uri este afișat același conținut sau modul Traditional care va face să funcționeze doar un singur display, pentru ai oferi un aspect de telefon normal atunci când este pliat.

La interior, Axon M ascunde o platformă de generație anterioară de la Qualcomm, Snapdragon 821, 4GB memorie RAM și 64GB spațiu de stocare intern. Un alt aspect interesant este dat de componenta foto, care este formată dintr-o singură cameră cu senzor de 20MP.

Telefonul va fi livrat cu versiune modificată de Android Nougat, pregătit special pentru acest model. Axon M este alimentat de o baterie de 3.180mAh.

ZTE a anunțat că telefonul va fi disponibil în SUA de luna viitoare doar în oferta operatorului AT&T. Prețul telefonului a fost stabilit la 725 de dolari. Există speculații că ar putea fi lansat și în China. La nivel global, șansele sunt destul de reduse.