YotaPhone 3 apare în presupuse randări oficiale, alături de specificații și prețuri

- Adrian Ungureanu
176

Rușii de la Yota tot promit de câteva luni că vor lansa cea de a treia generație a telefoanelor dotate cu două ecrane, ultima dată spunând că va fi lansată în acestă vară.

Modelul YotaPhone 3 tocmai și-a făcut apariția online într-un set de randări, ce par a fi oficiale, alături de lista de specificații. Cei care au făcut posibilă această scăpare de informații afirmă că telefonu va primii numele ”Yota 3”, renunțând la ”Phone” din denumirea clasică, folosit pentru cele două modele anterioare.

La fel ca și predecesorii săi, Yota 3 va veni cu două ecrane, unul normal, color, de 5,5 inci, cu rezoluție Full HD, în timp ce al doilea ca fi un display alb-negru, e-Ink, cu diagonala de 5,2 inci și rezoluție HD, care va putea fi folosit cu precădere pe post de e-Reader. Dar funcționalitatea acestuia nu se rezumă doar asta.

La interior, se pare că telefonul va ascunde o platformă Snapdragon 626, 4 GB memorie RAM și două versiuni de stocare internă de 64 și 128 GB. Componenta foto este formată dintr-o cameră foto principală, amplasată pe partea cu ecranul alb-negru de 12 MP și o cameră secundară de 13 MP pe așa-zisa parte frontală.

Telefonul va fi alimentat de o baterie de 3.200 mAh, este dotat cu USB Type-C și va fi livrat cu Android 7.0 Nougat la bord.

Cât despre prețuri, se pare că modelul cu 64 GB spațiu de stocare intern va costa în jur de 350 de dolari, în timp ce versiunea cu 128 GB va avea un preț de aproximativ 450 de dolari. Deocamdată, nu există informații legate de data exactă de lansare și disponibilitatea acestuia în afara Rusiei.

For the English version of the article click here