Xperia XZs disponibil la precomandă în Europa

- Adrian Ungureanu
212

Modelul Xperia XZs, prezentat de Sony la MWC 2017 alături de mult mai cunoscutul său frate Xperia XZ Premium, este deja disponibil la precomandă în Europa, mai exact în oferta unui retailer din Olanda.

Cei de la Belsimpel au listat telefonul la un preţ de 649 de euro şi aruncă la pachet şi o boxă Sony SRS-XB30 gratuit (preţ de retail 169 euro). Sony anunţase că modelul Xperia XZs va ajunge în prima fază în Europa în trei ţări, Germania, Italia şi Olanda, aşa că cei de la Belsimpel cu siguranţă vor primii telefoanele în curând.
Cât despre telefon, acesta vine cu ecran de 5,5 inci, Full HD, procesor quad-core Snapdragon 820, 4 GB memorie RAM, cel puţin 32 GB spaţiu de stocare intern şi slot de card microSD de până la 256 GB. XZs are o cameră principală de 19 MP şi una frontală de 13 MP, foarte atractivă pentru selfie-şti.

Cât despre vârful de gamă, XZ Premium, acesta va deveni disponibil abia începând cu 1 iunie.