Xperia XA1 disponibil la precomandă în Marea Britanie – preţ interesant

- Adrian Ungureanu
201
Xperia XA1

Pe lângă noul vârf de gama Xperia XZ Premium, care a câştigat premiul de telefonul anului la MWC 2017, Sony a lansat şi modele Xperia XA1 şi XA1 Ultra în cadrul evenimentului organizat la expoziţia de tehnologie mobilă de la Barcelona.

Compania a anunţat atunci că modelul Xperia XA1 va ajunge în magazine începând cu data de 26 aprilie, dar iată că un retailer britanic a început campania de precomenzi pentru aceste noi telefoane de la Sony, cu mult, mult timp înainte.

Partea suprinzătoare este preţul solicitat de acest retailer, Clove, primind precomenzi pentru XA1 la un preţ de 229 de lire sterline (circa 280 de dolari sau 260 de euro). Preţul este interesant, pentru că este mai mic decât cel anunţat de Sony. Preţul recomandat de compania japoneză, la nivel global, era de 299 de dolari (circa 245 lire sterline, 280 de euro). Nu este o diferenţă prea mare, dar deja preţul este mai mic decât cel recomandat de producător.

Cât despre modelul Xperia XA1 Ultra, niciun retailer nu şi-a asumat încă o campanie de precomenzi, dar ar fi mult prea devreme, pentru că Sony a anunţat că acesta ar putea ajunge în magazine abia prin vară.