Xiaomi se teme să intre pe piața din Coreea de Sud

- Adrian Ungureanu
125

Deși o duce foarte bine pe primele două cele mai mari piețe smartphone ale lumii, China și India, compania chineză este ezitantă în ceea ce privește deschiderea unei subsidiare locale în Coreea de Sud.

În China, Xiaomi este liderul pieței, în India se află pe locul al doilea, după Samsung, dar în Coreea de Sud, piața este dominată de producătorul local Samsung și de rivalii lor americani de la Apple. Coreea de Sud este o piață în care se vând foarte bine telefoanele scumpe, iar Xiaomi încă este perceput ca un brand de telefoane mai ieftin decât cele menționate.

Oficialul unui distribuitor de telefoane Xiaomi din Coreea de Sud a declarat în presa sud-coreeană că este foarte puțin probabil ca Xiaomi să-și deschidă o filială locală în această țară, deși ar fi fost loc și pentru Xiaomi.

Au existat ceva speculații legate de unele neînțelegeri cu autoritățile locale, Jung Seung-hee, G-mobi Korea, distributorul exclusiv al produselor Xiaomi pe piața coreeană afirmă că Xiaomi se teme de concurența cu Samsung și Apple.

Xiaomi a lansat în luna aprilie modelul Mi Mix și ar putea aduce în curând și noul vârf de gamă Xiaomi Mi 6, un telefon cu dotări de top și care s-ar potrivit mai bine cerințelor pieței locale. Dar, cel mai probabil, compania chineză se gândește că nu are prea multe șanse de a concura cu Samsung sau Apple care au și bugete de promovare mult mai mari.