Xiaomi va scoate telefonul Mi MIX la vânzare şi în afara Chinei

- Adrian Ungureanu
186

Primul telefon cu ecran edge-to-edge de la Xiaomi, modelul Mi MIX, primul telefon de acest tip care a prins pe piaţa smartphone şi care a setat o nouă modă în industrie, va ajunge la vânzare şi pe alte pieţe.

Mi MIX a fost adus de companie în Las Vegas, la CES 2017, acesta fiind un prim semn că Xiaomi şi-ar dori ca telefonul lor să devină un produs internaţional, nu doar unul destinat pieţei chineze.

Acum, telefonul va deveni în mod oficial disponibil în afara Chinei, Xiaomi anunţând disponibilitatea acestuia, începând cu luna martie, în Emiratele Arabe Unite. Dar se pare că aceasta va fi doar prima ţară către expansiunea globală, un oficial al companiei confirmând faptul că “Mi MIX îşi va face loc şi pe alte pieţe”.

Xiaomi Mi MIX va fi vândut în Emirate la un preţ de aproximativ 815 dolari, prin intermediul retailerilor Etisalat şi Carrefour. Alegerea Carrefour ca partener este una, dacă nu ciudată, cel puţin surprinzătoare.