WPO a desemnat membrii Juriului de Onoare pentru Sony World Photography Awards 2015

10

World Photography Organisation (WPO) anunta componenta Juriului de Onoare care va evalua operele inscrise in competitia Sony World Photography Awards 2015. Editia urmatoare, pentru care doritorii mai au doar o luna la dispozitie pentru a se inscrie, va fi jurizata de o echipa de experti mondiali in fotografie.

 

Este vorba de Joanna Milter, editor foto adjunct pentru New York Times Magazine (SUA), Matthew Leifheit, Editor Foto la VICE Magazine (SUA), Enrica Viganó, Curator si autoare (Italia), Xingxin Guo, Vice Director al Centrului Foto din departamentul New Media al agentiei de presa Xinhua News Agency si Editor-in-Chief al CICPHOTO (China), Oliver Schmitt, Editor Foto, Spiegel Online (Germania), Maria Pieri, Director Editorial, National Geographic Traveller, (UK) si Sasha Erwitt, Editor Foto (SUA).

 

Inscrierile pentru sectiunile ”Open” si ”Youth” din cadrul Sony World Photography Awards 2015 se incheie pe 5ianuarie 2015, iar fotografii care vor sa participe la categoria ”Profesional” isi pot inscrie fotografiile pana la data de 8 ianuarie 2015.

 

Fotografii romani care vor sa participle la competitia Romanian National Award, parte a Sony World Photography Awards, isi pot inscrie imaginile pana la data de 05 ianuarie 2015. Inscrierea la orice sectiune se poate face gratuit pe site-ul WPO.