WordPress.com isi adapteaza platforma prezentarii portofoliilor

14

Compania Automattic, al carei nume este asociat cu WordPress a lansat o noua platforma de prezentare, verticala, oferind o modalitate mult mai practica de afisare a portofoliului de fotografii, picturi, proiecte si ilustratii.

Utilizatorii WordPress.com aveau si inainte posibilitatea de a alege dintre temele puse la dispozitie pentru a-si transforma website-ul intr-o platforma de prezentare, acum insa Automattic le pune la dispozitie o platforma dedicata. Anul trecut, compania a lansat platforme verticale pentru site-uri de nunti, formatii muzicale si restaurante.

WordPress ofera peste 30 de teme pentru prezentarea portofoliului, pe care le puteti colora si impodobi cu seturile de caractere (fonts) dorite, gratuit. Pentru editarea Cascading Style Sheets (CSS) va trebui sa platiti 30 de dolari pe an. Continuand cu facilitatile contra cost, va trebui sa achitati 60 de dolari pe an pentru a putea posta continut video HD prin intermediul serviciului VideoPress, iar pentru a folosi un domeniu personalizat se mai adauga 30 de dolari pe an la costurile site-ului.

Sursa: techcrunch.com