Website-uri din Romania, vizate de atacurile de tip DDoS

24

In prima parte a anului 2015, infractorii cibernetici au lansat peste 23.000 de atacuri DDoS cu ajutorul retelelor de tip botnet, afectand victime din 76 de tari, potrivit datelor Kaspersky Lab.

 

In Romania, au fost inregistrate 106 atacuri de tip DDoS in primul trimestru al anului, numar aproape dublu fata de trimestrul anterior. De asemenea, cercetarea Kaspersky Lab arata ca numarul de tinte unice a crescut la inceputul anului 2015. Astfel, Romania ocupa locul al 15-lea in clasamentul celor mai vizate tari de atacurile DDoS, lansate cu ajutorul retelelor de tip botnet.

 

In aceasta perioada, cel mai mare numar de atacuri descoperite care vizau o singura tinta a fost de 21, ceea ce inseamna ca erau lansate aproximativ doua atacuri in fiecare saptamana. In trimestrul anterior, cel mai mare numar de atacuri indreptate impotriva unei singure tinte a fost de 16. Cel mai lung atac botnet din prima parte a anului 2015 a avut o durata de aproximativ sase zile.

 

Kaspersky Lab recomanda utilizarea solutiilor de securitate dedicate pentru a filtra cererile junk ale infractorilor cibernetici. Astfel, solutia Kaspersky DDoS Protection imbina expertiza Kaspersky Lab cu tehnologiile proprii de top, cum ar fi DDoS Intelligence. DDoS Intelligence este un sistem care analizeaza informatiile distribuite de serverele de comanda si control catre botneti si optimizeaza protectia impotriva atacurilor DDoS. Satisticile Kaspersky Lab cu privire la activitatea botnet din primul trimestru al anului 2015 se bazeaza pe datele colectate de DDoS intelligence.