Vodafone si RIM aduc plata pe factura pentru utilizatorii BlackBerry App World din Romania

18

Vodafone Romania si Research In Motion lanseaza astazi o solutie de plata prin factura Vodafone, ce permite utilizatorilor de smartphone-uri BlackBerry sa achizitioneze usor si in siguranta aplicatii din BlackBerry App World si sa le achite direct prin factura serviciilor de telefonie. Utilizatorii vor putea, de asemenea, sa faca achizitii direct din anumite aplicatii, cum ar fi continut suplimentar sau mai multe nivele ale unui joc, fara a isi intrerupe experienta de utilizare.

 

Pentru a asigura siguranta platilor, utilizatorii vor introduce parola BlackBerry ID, in momentul unei achizitii. BlackBerry ID ofera utilizatorilor o identificare sigura, independenta de smartphone-ul utilizat, pentru accesul la BlackBerry App World.

 

„Una din prioritatile majore ale Vodafone este permanenta imbunatatire a experientei de utilizare a internetului mobil pentru clientii nostri. Din acest motiv, suntem incantati sa fim primul partener din Romania al RIM ce integreaza serviciul de facturare cu BlackBerry App World. Platile rapide si sigure prin intermediul facturii lunare fac, astfel, experienta de utilizare a aplicatiilor mai confortabila pentru utilizatorii nostri”, a declarat Dragos Chivu, Director, Data Marketing, Vodafone Romania.

 

Peste 90.000 de aplicatii sunt disponibile utilizatorilor Vodafone Romania in BlackBerry App World. Printre cele mai populare aplicatii pe care utilizatorii le pot achizitiona din Blackberry App World se numara Wheres My Phone Pro, aplicatie ce ajuta la localizarea telefonului, sau solutia de vizualizare si editare a fotografiilor Photo Editor Ultimate. In plus, pasionatii de sport isi pot monitoriza in detaliu performantele cu ajutorul aplicatiei Endomondo Sports Tracker PRO, dar se si pot distra cu binecunoscutul Solitare. Fanii muzicii pot asculta melodiile preferate cu aplicatia Radio for BlackBerry , ce ofera acces la peste 50.000 de posturi de radio.

 

„In continuare vedem o nevoie semnificativa de solutii facile de plata pentru continutul mobil. Integrarea cu factura Vodafone va aduce utilizatorilor acces la mai mult divertisment si productivitate crescuta, intr-un mod mai usor decat pana acum”, a declarat Stephen Bates, Regional Managing Director pentru Europa.

Pentru mai multe informatii despre BlackBerry App World accesati http://appworld.blackberry.com.