Vodafone România anunță că a dat startul precomenzilor pentru Galaxy Note 8

- Adrian Ungureanu
196

Începând cu 23 august, ora 19, Samsung Galaxy Note 8, cel mai nou terminal al producătorului sud-coreean, este disponibil pentru precomandă pentru clienții Vodafone România.

Clienții care înregistrează o precomandă vor primi gratuit un Samsung DeX, în limita stocului, dispozitiv ce permite conectarea lui Samsung Galaxy Note 8 la monitor, tastatură și mouse pentru o experiență de desktop inedită, se arată într-un comunicat remis redacției.

Clienții pot înregistra o precomandă pentru Samsung Galaxy Note 8 până pe data de 14 septembrie inclusiv, în magazinele Vodafone din toată țara, în magazinele partenerilor și pe www.vodafone.ro. Samsung Galaxy Note 8 poate fi achiziționat la un preț de la 259 de euro, împreună cu abonamentul Super RED 89.