Vești bune pentru fanii Apple – Foxconn a început să livreze primele stocuri de iPhone X

- Adrian Ungureanu
317

Presa chineză și cea taiwaneză le dă vești bune fanilor Apple care s-au speriat de multitudinea de zvonuri care vorbesc de amânarea livrărilor noului flagship de la Apple, adică modelul iPhone X.

Potrivit unor surse din industrie, Foxconn, compania care se ocupă de producția de iPhone-uri, a expediat deja primele stocuri de telefoane din fabricile din Zhengzhou și Shanghai. Modelele din Zhengzhou au plecat către Olanda, iar cele din Shanghai către Emiratele Arabe Unite. Partea proastă este că doar 46.500 de unități au fost scoase din cele două fabrici până acum.

O altă veste bună este aceea că Foxconn a reușit să majoreze producția de iPhone X de la 100.000 de unități pe săptămână la 400.000 de unități pe săptămână. Partea proastă este că încă este un nivel redus pentru a face față cererii, dacă previziunile și așteptările celor de la Apple se adeveresc.

Una peste alta, partea pozitivă este că pe data de 3 noiembrie, așa cum a promis Apple, cel puțin o parte din cei care vor comanda telefoanele tot vor primi noile telefoane. Partea mai puțin încurajatoare este că în primele luni, ritmul livrărilor va fi, totuși, unul limitat.