Vânzările smartphone au crescut la aproape 1,5 miliarde la nivel global în 2016

- Adrian Ungureanu
169

Piaţa smartphone a continuat să crească şi în 2016 deşi ritmul nu a mai fost la fel de rapid ca în anii anteriori. Au fost şi câteva probleme pentru marii producători faţă de anii anteriori. Samsung a avut probleme cu Note 7 şi a fost nevoit să retragă foarte multe telefoane de pe piaţă, Apple nu a mai fost la fel de performat, iar companii precum LG, HTC sau Sony nu reuşesc să aducă un plus real pieţei.

Potrivit celui mai recent raport publicat de compania de cercetare de piaţă Gartner, cotele de piaţă ale celor doi giganţi ai pieţei, Apple şi Samsung s-au diminuat în 2016, în timp ce chinezii de la Huawei şi Oppo în continuă trendul ascendent din anii anteriori.

O evoluţie bună au avut şi cei de la BBK, compania chineză care deţine brandurile Oppo, vivo şi One Plus, dar Gartner a luat în calcul doar vânzările de modele vivo şi One Plus pentru acest raport.

Aşadar, Samsung şi-a menţinut poziţia de lider, cu un total de vânzări de peste 306 milioane de telefoane şi o cotă de piaţă de 20,5%, însă ambii indici sunt în scădere. În 2015, Samsung vindea peste 320 de milioane de telefoane şi avea o cotă de 22,5%. Samsung a fost puternic afectată de scandalul bateriilor incendiare de pe telefoanele Galaxy Note 7.

Apple a terminat 2016 pe locul doi, cu vânzări de peste 216 milioane de unităţi şi o cotă de piaţă de 14,4%. La fel ca şi Samsung, cifrele sunt în scădere, de la un volum de vânzări de 225,8 milioane de telefoane şi o cotă de 15,9%, semn că noile iPhone 7 şi 7 Plus nu au performat la fel de bine ca generaţiile anterioare.

Huawei şi-a majorat consistent volumul de vânzări, de la 104 mil. de telefoane în 2015, la aproape 133 de milioane de unităţi vândute în 2016. Astfel, compania chineză şi-a majorat cota de piaţă, la nivel global, de la 7,3% în 2015, la 8,9% în 2016.

Oppo este al patrulea cel mai mare producător de telefoane la nivel global, cu un volum de creştere impresionant în 2015. Volumul de vânzări a crescut de la 39,4 milioane de unităţi în 2015, la circa 85,3 milioane de unităţi în 2016, ceea ce înseamnă un avans de circa 116% faţă de 2015. Astfel, cota de piaţă a sărit de la 2,8% în 2015, la 5,7% în 2016. Oppo a câştigat foarte mult teren pe piaţa din China, unde potrivit datelor IDC, a devenit lider, clasându-se peste Huawei şi brandul vivo.

Top 5 producători de telefoane la nivel global, tot datorită aportului adus de piaţa chineză este BBK Electronics cu brandurile One Plus şi vivo. Vânzările grupului au crescut de la circa 35,3 milioane de unităţi în 2015, la un volum de circa 72,4 milioane în 2016. Astfel cota de piaţă a acestora a crescut de la 2,5% la 4,8%.

La nivel de piaţă, vânzările totale au crescut în 2016, cu aproximativ 5% în volum, la 1,49 miliarde de unităţi.

Sursa: Gartner