V-ar plăcea iPhone SE 2 dacă ar arăta așa? Ar fi mai arătos decât iPhone X!

- Adrian Ungureanu
384

Nu știu dacă este o decizie prea inspirată, dar telefonul de “buget” de la Apple va veni cu un design asemănător cu modelul de top, cu iPhone X, iar ultimele imagini ajunse pe internet ne arată noul iPhone SE2 chiar arată bine.

Cei de la Phone Arena au realizat un set de randări, bazându-se pe informațiile care sunt deja pe piață, pe modelele 3D care au apărut de internet și pe presupusele randările ale producătorului de accesorii telecom Olixar.

Imaginile ne prezintă un telefon ceva mai gros. Într-o carcasă în stilul iPhone 5, dar cu un ecran cu breton, ca iPhone X. Decupajul este mai mic și mai discret. Telefonul este în sine mai mic.

Impresia mea este că arată mai bine de cât fratele său mai mare. Cu toate acestea trebuie ținut cont de faptul că deși randările au fost făcute având la bază un set de informații consistent, nu sunt imagini oficiale, așa că nu există nicio garanție că iPhone SE 2 chiar va arăta așa.

Dacă, însă, ar fi așa. Ținând cont că va fi mult mai ieftin decât iPhone X, probabil în jurul a cel mult 600 de dolari, cu siguranță are toate șansele să devină foarte popular.